Counting

Mi se pare mai simplu sa vorbesti despre zgomotele orasului decit sa dai forma unei trairi. Si mai comod.  E aspru si periculos sa fii in schimb sincer pe barba ta.

Asa se invirte lumea asta: in mici comoditati, fleacuri ca mersul prin multime, fleacuri la fel de inocente ca orele din mersul trenurilor, un fleac si vizita vecinei la o sueta cu vecina de la 2, ai vazut, fata, nenorocitul, un fleac si sfiriitul maturii femeii de serviciu pe scarile blocului care put a clor, dimineata, cind cobori sa cumperi piine la nonstopul din colt, unde se vind si banane, dar si tigari, un fleac ca si pumnii strinsi a neputinta ai producatorilor de lapte care cedeaza in fata unei cutii de zuzu, un fleac si injuratura vatmanului adresata soferului dintr-un bmw care i-a taiat de-al naibii calea, ca facea pe smecherul la primele ore, erau ciumeci si unu si altu, se claxonau si se injurau din obisnuita, sau un fleac, ce mai, ca sacosa incarcata a unei gospodine in care se zbatea un crap viguros si punga ii fisia la picioarele mele, ca liftul era mic, prea mic chiar si pentru crapul ala inca viu, ce va sfirii in tigaia bine unsa un pic mai tirziu, fleac si tablita de metal zgiriata si indoita a ghenei in care inghesui cizmele de cu iarna, ca zici ca nu mai ai nevoie de ele, si chiar nu mai ai… a venit, primavara, ma, acum am vazut…   

si cum iti imparti lunile in ce s-a mai intimplat cu vecina de la doi care a fugit cu sotul vecinei de la unu, ca aia de mai sus a aflat ca aia de mai jos are un barbat cam neiubit, ce smechera aia de sus, cica facea cafea mai buna decit aia de jos, si lunile trec, iar matura aia a femeii de serviciu care a cam chelit a cause de prea mult praf inghitit, sau poate a otravit-o clorul, si cica nonstopul va da faliment, ca agricultorii degeaba protesteaza, cartofii din supermarket tot vor fi mai scumpi decit aia din piata, iar un bmw oricum va fi mai ciumec decit un tramvai, dar crapul e demult oale si ulcele, bine mersi… 

Si-atunci nu-ti mai ramine decit sa numeri si tu: cite articole pina la deadline, cite spatii goale de umplut pina creierii tai se plastifiaza si le vine din senin o idée care oricum nu conteaza pentru nimeni, dar te ajuta sa scapi de ea si sa numeri in continuare cite capitole mai ai de terminat, de cite ori degetele tale au batut azi in taste, tocindu-si singure amprentele (din ambitz!), cite tigari mai ai in pachet pina se termina noaptea (deh, viciu!), cite printuri mai ai de corectat, citi prieteni ti-au mai ramas, dar parca se mareste mai mult numarul celorlalti… cite intilniri nesemnificative si cum iti imparti ziua in ceaiuri, in statii de tramvai, in winumpul care curge, in cv-urile altora pe care le rupi fara mila fiindca vezi in ochii lor comoditatea, sau letargia orelor petrecute pe net… si cite zile pina la desprinderea totala… 85, cu asta cu tot…

Si nu-mi vine sa cred ca primul meu cititor a pastrat primul text inmormintat aici, in virtual, si cite s-au schimbat de-atunci si cite clipe au murit mai mult sau mai putin glorioase. Numai cuvintele au ramas…  s-au consemnat si astea ultimele de azi: cica 570. Un fleac…