Arms of Sorrows
mi-am pierdut mintile de la atita bungeejumping, de la LSD, acum mai urmeaza si politia, ce sa zic, si in metrou demonii m-au bintuit iar, craniile lor osoase le-am mirosit intr-o dupa-amiaza de primavara, cind zaceam neclintita cu tastatura in brate, morman catalipitic de carne visind la Alger, m-am imbatat aproape mortal intr-o iarna, de plictiseala, grupul ala de patru din care nu lipsea cuplul-minune, un el si o ea, incredibila domesticitate, drept pentru care umpleai paharul pina la virf cu whisky si-l dadeai peste cap intrebindu-te: ce dracu fac eu aici? sa te imbeti de plictiseala e cel mai bun motiv. tot atit de bun ca si cel pentru care unii vor sa controleze din nesiguranta. Ca si atunci cind cineva ma privea si zidul din spatele meu a cazut facind o tumba alba, praful cafelelor baute cu unii care m-au urit instant pentru ca nu le-am mai intors surisul… acum inteleg… trei paragrafe inca un dusman… ce sa-ti fac daca esti insipid?
si chiar daca prietenii mei cei mai buni s-au dus in timp dracului, intotdeauna vor aparea si pentru ei pastile rosii, ca surogat la uitare. creierul abunda de flashuri in momente nepotrivite. azi am uitat sa sarut, dar stiu… inca mai tin minte cum poposesc unele buze pe carnea mea, cum se zvircolesc limbile ceasului intr-o cafenea din Paris, stiu ca diavolii cu coasa au mantii negre si grele, picla e pretutindeni, si in mintile voastre, matrice neuronala, strivita de memorie, stiu ca la etajul patru doarme un barbat cu buze carnoase, dar poate s-a mutat intre timp, si ca o data, mult mai demult, mi-am pierdut la o ruleta ruseasca virginitatea, dar mai stiu ca cele doua clavicule ale mele pot pastra atingerile tale atit timp cit vreau eu, sau cit soarele singereaza deasupra strazii 1907, ca umbrele ce cad pe anumiti pometi seamana cu jocul serpilor prin jungla, ca de fiecare data cind incerc sa scap de fantome ele ma prind in momentele cele mai nepotrivite ale diminetii, cind ma rasucesc sa alung cosmarul unei noi zile ce se apropie in virtejuri ametitoare, stiu ca atunci visez din nou ca traiesc si ca trebuie sa sun oameni pe care nu voi avea timp niciodata sa-i cunosc, dar ca poate intr-o viata paralela imi sint dragi, si mai pastrez pe retina timpului o ranga rotativa care intoarce toate astea dupa cum ii e pofta, si mai cred ca anumite canapele sint doar pentru a te giugiuli pe ele, chiar daca ne mintim apasindu-ne unul altuia buricele degetelor, vreau doar sa-ti modific amprenta, ca si cum as sti ca si tu vei pica testul meu, facut pe coloana atitor altora, pe socoteala durerilor mele, hai, vino, linga mine, sau vino linga noi, dar poti sa stii ca chiar asta vreau? Iar alte canapele, pot fi si orange, nu ma supar, doar ca sa te intinzi ca o pisica lenesa si sa torci pe filele unei carti… nici alte degete in alte seri de vara, in alti ani, pe alte scinduri, sub alte abajururi cu lumini mai mult umbre, sau poate erau aceleasi, naiba mai stie, nici alte degete, spuneam, n-au intrat si n-au iesit din carnea stricata decit pentru o scurta de rahat amintire si eu iar am strins din falci, visand cafeneaua aceea care ma asteapta in orasul luminilor, in timp ce limbile ceasului indelung se zvircolesc, iar eu gust din buzele barbatilor pe care nu vreau sa-i posed, oricum stiu… stiu…
n-ai cum sa ma seduci decit daca-mi zdrobesti teasta definitiv si pui in locul ei o inima senzitiva, bum bum sa faca timplele, suvoi de singe cald… n-ai cum, eu nu pot fi sedusa, doar dusa, mereu dusa, dar nu frunza in vint, dar nu frunza in vint…
hei, iar o sa ma iau la intrecere cel putin o data pe saptamina cu banda aia rulanta din metrou care urca si coboara halci de oameni, halci de oameni, stai sa dau muzica mai tare…
sau mai bine o sa rulez tigari in foite de 100 $ si o sa ma scobesc in nas pentru ultima provocare!
Am inteles tot. Si pentru ca trebuie sa existe intrebari, zic asa: Daca gaurile din asfalt nu se mai vad dupa o ploaie zravana, cu ce tre’ sa umplem gaurile din cap dupa o noapte d-aia cu pahare de whisky (e lapte pentru mine) si canalele orange?
P.S. “singereaza deasupra strazii 1907″… M-ai dus acasa cu faza asta. Cheers, mate!
stii ce mi se pare ciudat? cum de se poate scrie atat de frumos despre “simple” detalii concrete, mici si aparent, cel putin, fara pic de insemnatate. atat.
azi imi alimentezi starea
tocmai ti-am completat randurile cu sute de alte cuvinte, aici undeva.
Insemnarea ta, nu stiu daca ma linisteste sau nelinisteste, dar stiu sigur ca ma ung la inimioara cuvintele tale.
Am citit asta si mi-am amintit de un prieten care zicea el ca e demonist. Acum mi s-a facut foame. Citesti Bunuel?
de cate ori n-am spus acelasi lucru”trist”
-sa sfarami capul asta care nu si nu..ca-i el mai tare si nu vrea…
Cata minte, atata luciditate, atata drama-o stim deja; stare experimentata si de altii:)))
Dar asa, de dragul imaginii unei cafenele de la Paris-iubito, cum te-as mai..
plimba cu gandul bun! Care se si inflacareaza cate-o data:))))
turkish: cu ce sa le umplem? privim in gol si scriem versuri albe… sau facem copii. pe strada 1907 mi-am plimbat adolescenta, ca si tine, cred.
mirela: micile detalii sint cele mai importante in viata: un zuluf, o ceasca sparta de cafea, se zice ca aduce noroc, o cutie de bomboane din londra, ah, in seara asta o voi ridica de undeva, coltul cu micul paris, capsatorul care mi-a prins degetul, o tasta pe care a curs singe, mai vrei? mai vreau eu… poate-mi dati voi alte detalii de-astea…
acadeaua: sa te nelinisteasca… sa vezi cind vor urma alte detalii…
demonist, satanist… care bunuel? regizorul? acum maninc.
ratooooon!!! mergem pe montorgueil, sa-mi spui ziua si ora, iubitule!
buna zully - deci tot n-ai ajuns in orasul luminilor sau vreo cafenea de pe-acolo ti-a ramas la suflet?
Cutie de bomboane? De la Londra? Mmmmmm…. Lovely! Ca sa ramanem in domeniu, as da oricand o cafea pariziana pe un pub sau un restaurant din Soho unde londonezii se imprietenesc repede si durabil cu cei care nu-s de-ai casei. Two times lovely!
nu e nevoie de teasta zdrobita. e nevoie tocmai de momentele astea marunte…de “vreau doar sa-ti modific amprenta”…ca sa mi-o modifici si tu pe a mea…. de viski impreuna, cafea la mic dejun. lucruri marunte si sex.
condeierule, intre timp mi-a cam trecut de orasul luminilor, avea farmec pe la 20 de ani, acum mi-au zburat gargaunii din cap.
turkish: sa vezi ce misto sint bomboanele… iti opresc una sa te oftic.
cristina: asa ziceam si eu.
ma, cea mai misto chestie (eh, va place limbajul meu, ai?) e ca iti poti aminti enorm de multe din lucrurile astea si dupa ani de zile si ca si dupa atata timp poti sa zambesti cu gandul doar la secunda aia in care.. nu stiu, ti-a sarutat mana ca sa te trezeasca, ti-a dat in pragul usii de la baie primul fum de [tigara], ti-a acoperit urechile ca sa nu-l auzi cand iti spune ca te.., sau in care bebele a invatat prima data sa apese pe clanta ca sa deschida usa si ti-a zis “i-u” in loc de miru in loc de mirela. na. de asta e buna memoria.
Aprob pozitiv. Tocmai d-aia intrebam “mai devreme” cum se pot umple gaurile din cap… Usa care nu e unsa spune numele ei (asta crezi tu, sau eu, in momente de ebrietate), mai rau e cand i se face pofta de ciocolata si e 3 a.m. De fapt, nici asta n-ar fi o problema daca cel mai apropiat non-stop e la… locu’ lui. Locu’ ala care intotdeauna e mai departe decat ti-ai fi dorit.
mirela, limbaj underground asa asa… cu feelinguri si amintiri la inaltime, cicatricea tatalui de pe obrazul sting, surisul bunicii inainte de moarte, plinsul tacut al mamei pe morminte…
turkish: da, mai ales cind ploua ca dracu afara…
dumnezeule, stii ca asta poate tine o vesnicie, nu?
franturi care s-ar mula perfect pe o discutie la o cafea nocturna. eh..