Zen
Marquez si Llosa, aproape frati de cruce cindva, isi sfirsesc fratia prin 1976 intr-o baie de singe. Se acuza unul pe celalalt de tradare, adulter si bineinteles marul discordiei este o femeie. Mario ii invineteste ochiul lui Gabriel, pentru ca a indraznit sa-i consoleze nevasta intr-o perioada mai grea in casnicia lor. Nu si-au mai vorbit timp de 31 de ani dupa acest incident. Acum ca sa nu va plictisesc prea tare, cititi asta. Pina la urma au ingropat securea razboiului. Cam tirziu, a mon avis…
Intotdeauna am gasit mult mai interesanta viata scriitorilor decit operele lor. Balzac ma plictiseste, dar biografia lui scrisa de Andre Maurois e chiar prometeica.
Prototipul doamnei T a lui Camil Petrescu o are ca protagonista in viata reala, a vremurilor de-atunci, fireste, pe Cella Serghi, care la rindul ei, povesteste in “Pinza de paianjen”, de un anumit Alex de care era indragostita lulea (date pe care le puteti gasi nici pomeneala in “Pe firul de paianjen al memoriei”, al Cellei Serghi). Mi s-a parut foarte interesant cind am descoperit asta la vremea respectiva. Sigur ca impactul este mai mare atunci cind intii citesti cartile si pe urma descoperi corespondentele. Ca de exemplu simbolul ramurii de liliac in “Accidentul” lui Mihail Sebastian.
Triunghiul Caragiale - Veronica – Eminescu. Too easy, pina si-un copil de clasa a VIII-a il cunoaste. Sper adica. Cineva mi-a promis niste perle ale doctoranzilor in literatura, asa ca nu mai bag mina in foc dupa ce-am citit vreo doua.
Alfred de Musset devine o sursa bogata de inspiratie pentru Georges Sand. Iar cu Chopin desi o incheie brusc, furtunos, dupa opt ani de dedicatie, dar si de certuri, pastreaza secretul rupturii.
Vremuri grele in literatura, ce sa mai…
Indiferent de una sau alta, observ asa: ca unele reusesc sa ramina doamne, mai presus de tot, iar altele, tot se chinuie sa devina si nu le mai iese neam. Oricum, pe primele le caracterizeaza o anumita detasare de tot ce se intimpla in jurul lor si oricita nebuloasa exista intr-o discutie tete a tete pina la urma reusesc sa calmeze spiritele. Pot materializa zimbetul lor, mai ales ca-l cunosc atit de bine. Cele din urma, vai… nu reusesc altceva decit sa puna paie pe flacari, chestie care in cele din urma le va mistui. Degeaba. Din pacate.
Oricum, daca cel putin un om ramine om, indiferent de sexul sau, indiferent de intimplarile din jur, care misuna misuna misuna, are parte de aplauzele mele. Asta intr-un fel este linistitor pentru mine fiindca-mi spun: ma, nu m-am intors din drum degeaba. Poate ca nu se vad acum, poate ca nici nu se aud, dar ele vor rasuna cindva. Aplauzele, vreau sa zic.
