Despre scenarita paranoida

insemnare stearsa.

Tu vas me detruire

In clipul asta ea, saraca, nu face nimic, dar el tot racneste ca o sa fie distrus. 

Sa mor daca ii (mai) inteleg pe barbati.

Counting

Mi se pare mai simplu sa vorbesti despre zgomotele orasului decit sa dai forma unei trairi. Si mai comod.  E aspru si periculos sa fii in schimb sincer pe barba ta.

Asa se invirte lumea asta: in mici comoditati, fleacuri ca mersul prin multime, fleacuri la fel de inocente ca orele din mersul trenurilor, un fleac si vizita vecinei la o sueta cu vecina de la 2, ai vazut, fata, nenorocitul, un fleac si sfiriitul maturii femeii de serviciu pe scarile blocului care put a clor, dimineata, cind cobori sa cumperi piine la nonstopul din colt, unde se vind si banane, dar si tigari, un fleac ca si pumnii strinsi a neputinta ai producatorilor de lapte care cedeaza in fata unei cutii de zuzu, un fleac si injuratura vatmanului adresata soferului dintr-un bmw care i-a taiat de-al naibii calea, ca facea pe smecherul la primele ore, erau ciumeci si unu si altu, se claxonau si se injurau din obisnuita, sau un fleac, ce mai, ca sacosa incarcata a unei gospodine in care se zbatea un crap viguros si punga ii fisia la picioarele mele, ca liftul era mic, prea mic chiar si pentru crapul ala inca viu, ce va sfirii in tigaia bine unsa un pic mai tirziu, fleac si tablita de metal zgiriata si indoita a ghenei in care inghesui cizmele de cu iarna, ca zici ca nu mai ai nevoie de ele, si chiar nu mai ai… a venit, primavara, ma, acum am vazut…   

si cum iti imparti lunile in ce s-a mai intimplat cu vecina de la doi care a fugit cu sotul vecinei de la unu, ca aia de mai sus a aflat ca aia de mai jos are un barbat cam neiubit, ce smechera aia de sus, cica facea cafea mai buna decit aia de jos, si lunile trec, iar matura aia a femeii de serviciu care a cam chelit a cause de prea mult praf inghitit, sau poate a otravit-o clorul, si cica nonstopul va da faliment, ca agricultorii degeaba protesteaza, cartofii din supermarket tot vor fi mai scumpi decit aia din piata, iar un bmw oricum va fi mai ciumec decit un tramvai, dar crapul e demult oale si ulcele, bine mersi… 

Si-atunci nu-ti mai ramine decit sa numeri si tu: cite articole pina la deadline, cite spatii goale de umplut pina creierii tai se plastifiaza si le vine din senin o idée care oricum nu conteaza pentru nimeni, dar te ajuta sa scapi de ea si sa numeri in continuare cite capitole mai ai de terminat, de cite ori degetele tale au batut azi in taste, tocindu-si singure amprentele (din ambitz!), cite tigari mai ai in pachet pina se termina noaptea (deh, viciu!), cite printuri mai ai de corectat, citi prieteni ti-au mai ramas, dar parca se mareste mai mult numarul celorlalti… cite intilniri nesemnificative si cum iti imparti ziua in ceaiuri, in statii de tramvai, in winumpul care curge, in cv-urile altora pe care le rupi fara mila fiindca vezi in ochii lor comoditatea, sau letargia orelor petrecute pe net… si cite zile pina la desprinderea totala… 85, cu asta cu tot…

Si nu-mi vine sa cred ca primul meu cititor a pastrat primul text inmormintat aici, in virtual, si cite s-au schimbat de-atunci si cite clipe au murit mai mult sau mai putin glorioase. Numai cuvintele au ramas…  s-au consemnat si astea ultimele de azi: cica 570. Un fleac…

Suflete, suflete…

insemnare stearsa.

Legaturi primejdioase

Ieri inchisesem batrinul si atit de discutatul meu blog, trebuie totusi sa-l deschid ca sa dau un link destul de important pentru insemnarea aceasta.

Primejdioasa este legatura dintre realitate si scris, nu si pentru mine, in fata tastaturii sint mai stapina pe ideile mele decit vor fi unii pe nevestele lor, sau altele pe barbatii lor. Se face prea mult tam tam pe inselaciune, dar acest subiect il vom spinteca in partea a doua a Noptilor.

Primejdios este sa recomanzi pe cineva lumii tale, aia care din intimplare sau din obisnuinta exista. 7 luni de recomandat bloguri, vreo doua sau trei probleme minore, si tot nu m-am invatat minte. Vorba unei prietene: ai si tu mai multa grija pe cine recomanzi. Pe cine spui lumii… In entuziasmul meu o fac uneori fara sa ma gindesc la consecinte.

Primejdios este sa scrii despre anumite carti, chiar daca le citesti cu bucurie. Se intimpla sa pierzi un prieten virtual, sa fii prins la mijloc intre un autor cu gura cam mare si un prieten real care nu are ce face in ziua respectiva decit sa comenteze. Si ala tot cu gura mare. Il banezi in prima faza, pe la jumatatea discursului iti dai seama ca amicul tau e pornit pe logoree, incepe sa te plictiseasca circul si spui stop, devenind persona non grata.

Intre timp un mare autor si critic in viata iti citeste si-ti apreciaza aiurelile de pe un blog si chiar isi exprima aceasta apreciere in fata unei doamne cu care lucreaza, iar doamna respectiva s-o pici cu ceara ca nu e in stare sa minta. Stiu, pentru ca atunci cind ar fi putut s-o faca, n-a facut-o. Semn de mare noblete. Deci, autorul cu pipa isi mai arunca ochii din cind in cind pe ce mai scrie autoarea de fata si zice: asta estem un blog bun alaturi de acel al lui Vidal, parol… (ei bine, nu cu asemenea cuvinte, dar ati prins ideea) 

Ce se mai intimpla intre timp? Let`s talk about sex books, baby, let`s talk about you and me…

Lasind la o parte cartile pentru copii care nu conteaza pentru nimeni, prejudecata generala fiind ca cel care scrie carti pentru copii nu este un scriitor, ci un impostor nenorocit care a indraznit sa-si puna imaginatia pe chituci, autoarea in cauza face incredibila greseala sa publice o carte in afara blogului, carte scrisa cu mult inainte de a avea blog, cu mult inainte de a publica povestioare ludice pentru copii. E vorba despre Struguri… Mai mult decit atit, o mai comite o data, cind citeva luni mai tirziu sare pirleazul si face pe desteapta scriind jumatate de roman, vai, ce oroare, roman care are, printre altele, si scene de sex. Telenovelistice se pare. Asa ceva e de-a dreptul inacceptabil. Aaa, daca erau pornografice, poate poate… sau dracu stie.

Primejdios a fost se pare sa folosesc in al doilea roman personajul Baraka, un personaj foarte drag mie pentru detasarea lui si pentru felul in care evolueaza in partea a doua, dar na, neconsiderind incidentul amintit mai sus asa un capat de tara, in viscerele cuiva se pare totusi ca s-au rascolit amintiri nefaste. Fiecare cu viscerele lui, in constructia cartii nu am luat in calcul orgoliul unei actrite, careia oricum ii sare mustarul din te miri ce.

So… intre timp si chiar daca… autorului cu pipa ii pica hodoronc tronc la sufletel actrita cu temperament, drept pentru care o ridica la rang de nouvelle sapho. Ca sa vezi unde statea ascunsa sapho girl si nu stiam. Si iata cum blogul de-l aprecia pina mai daunazi devine cih! iar orice produs al mintii al unei niciodata curtezane este pupu-caca. Ce-ar fi sa trecem cu tractorul peste toata munca unui om si sa-l insultam, sa-l discreditam cu totul, chiar si cu editura in frunte, pina-i ia mama lui proces verbal pe toti? Vom incepe cu o recenzie plina de venin. Asta nu e nici o problema, daca se aduc argumente, zau ca le-am cautat si nu le-am gasit, dar cind apar comentarii de genul: “si-a trimis individa aplaudacii”, sa fim seriosi, exista posibilitatea ca intre doua articole colegi de breasla, amici binevoitori si alte nickuri zgubilitice sa-si dea cu parerea despre un om pe care nu-l cunosc, si de ce sa oprim sau sa moderam acest show bloggeristic, daca tot ne-am pus in cap sa distrugem ceea ce altii au facut de-a lungul timpului, cu mai mult sau mai putin efort.

Nici asta nu este o problema.

Mergem mai departe si spunem asa:

Adevaratele motive pentru care echipa dreamteam de pe weblog s-a desfiintat sint:

-         ca nimeni in ziua de azi nu mai vrea sa lucreze intr-un cadru organizat fara contracte si fara bani pentru munca prestata, lucruri care s-au discutat inca de la inceput;

-         ca unii dintre cei care scriau acolo erau platiti si altii nu, iar cei care erau platiti primeau banii cu intirziere, in conditiile in care ei dadeau articolele la timp, imbunatatind traficul de pe platforma cu pricina, un motiv destul de plauzibil ca un om care-si respecta munca s-o stearga fara sa mai dea explicatii, dupa ce trei luni nu facuse altceva decit sa explice cum vede el lucrurile;

-         ca abia dupa trei luni s-au scos la o imprimanta lenesa niste contracte ametite de drepturi de autor, dar fara numar de inregistrare, deci cam nule.

-         ca am refuzat sa mai coordonez asa ceva, fiindca nu-mi place sa-mi bat joc de oameni si sa le creez false asteptari si ca in definitiv e dreptul meu sa ma plictisesc de un proiect fara sustinere financiara pentru ca mi-am spus la vremea respectiva ca am trecut de mult de faza: “fa dintr-un rahat un bici care sa mai si trosneasca”

Ca se pregateste acum un nou proiect care sa rupa gura tirgului, brava! E de admirat asta. Ca din acest proiect fac parte citiva jurnalisti de la Adevarul, printre care si criticul mai sus amintit, deh… raminem sau nu fara comentarii. Sper sa le iasa.

In continuare apreciez sinceritatea unora care spun ca nu le-a placut cartea, dar daca problema este “a gindurilor care cad in neant” trebuie sa mai spun ca uneori gindurile chiar cad in neant si acolo ramin total neantificate. Iar daca una se “cambreaza la rindul ei” mizez pe imaginatia cititorului si pe dreptul lui de a-si inchipui ca in sex unii se cambreaza vrind nevrind inainte sau dupa preludiu, in mijlocul sau pe marginea patului, in plina orgie orgasmica sau in plin extaz, ca oricum fix atunci nu mai stii care e mina unuia sau piciorul altuia.

Si mai punem un link frumos, care este un fel de statement al redactiei Dilema.

 Nu e nimic personal, just business!

PS: va rog sa ma scuzati, am de rezolvat o traducere cu care am ramas in urma! ceva despre secrete si sfinte aliante…

Zen

Marquez si Llosa, aproape frati de cruce cindva, isi sfirsesc fratia prin 1976 intr-o baie de singe. Se acuza unul pe celalalt de tradare, adulter si bineinteles marul discordiei este o femeie. Mario ii invineteste ochiul lui Gabriel, pentru ca a indraznit sa-i consoleze nevasta intr-o perioada mai grea in casnicia lor. Nu si-au mai vorbit timp de 31 de ani dupa acest incident. Acum ca sa nu va plictisesc prea tare, cititi asta. Pina la urma au ingropat securea razboiului. Cam tirziu, a mon avis…

Intotdeauna am gasit mult mai interesanta viata scriitorilor decit operele lor. Balzac ma plictiseste, dar biografia lui scrisa de Andre Maurois e chiar prometeica.  

Prototipul doamnei T a lui Camil Petrescu o are ca protagonista in viata reala, a vremurilor de-atunci, fireste, pe Cella Serghi, care la rindul ei, povesteste in “Pinza de paianjen”, de un anumit Alex de care era indragostita lulea (date pe care le puteti gasi nici pomeneala in “Pe firul de paianjen al memoriei”, al Cellei Serghi). Mi s-a parut foarte interesant cind am descoperit asta la vremea respectiva. Sigur ca impactul este mai mare atunci cind intii citesti cartile si pe urma descoperi corespondentele. Ca de exemplu simbolul ramurii de liliac in “Accidentul” lui Mihail Sebastian.

Triunghiul Caragiale – Veronica – Eminescu. Too easy, pina si-un copil de clasa a VIII-a il cunoaste. Sper adica. Cineva mi-a promis niste perle ale doctoranzilor in literatura, asa ca nu mai bag mina in foc dupa ce-am citit vreo doua.  

Alfred de Musset devine o sursa bogata de inspiratie pentru Georges Sand. Iar cu Chopin desi o incheie brusc, furtunos, dupa opt ani de dedicatie, dar si de certuri, pastreaza secretul rupturii.  

Vremuri grele in literatura, ce sa mai… 

Indiferent de una sau alta, observ asa: ca unele reusesc sa ramina doamne, mai presus de tot, iar altele, tot se chinuie sa devina si nu le mai iese neam. Oricum, pe primele le caracterizeaza o anumita detasare de tot ce se intimpla in jurul lor si oricita nebuloasa exista intr-o discutie tete a tete pina la urma reusesc sa calmeze spiritele. Pot materializa zimbetul lor, mai ales ca-l cunosc atit de bine. Cele din urma, vai… nu reusesc altceva decit sa puna paie pe flacari, chestie care in cele din urma le va mistui. Degeaba. Din pacate. 

Oricum, daca cel putin un om ramine om, indiferent de sexul sau, indiferent de intimplarile din jur, care misuna misuna misuna, are parte de aplauzele mele. Asta intr-un fel este linistitor pentru mine fiindca-mi spun: ma, nu m-am intors din drum degeaba. Poate ca nu se vad acum, poate ca nici nu se aud, dar ele vor rasuna cindva. Aplauzele, vreau sa zic.   

Captura saptaminii

o petarda care latra

un viezure fara tricou

cuvintul revendicativ pe care atit de des il folosesc hienele, ce dracu tot revendici, ma?

un interviu pe care zau ca nu l-am dat, poate eram beata, cine mai stie, poate imi spune si mie reporterul ala sau ce e cind am scris cele 16 carti, cind am zis ca sint excentrica si de cind folosesc per total, sau de ce ii e maica-mii rusine de mine. nu e de mirare ca…

ce-am facut pe la constanta, acum doua saptamini, printre altele…  

am aflat cum ti-o trage un colectionar de proiecte ratate, culmea, din pricina messengerului  

mi-am auzit aseara numele in Frame si eram deja pregatita sa dau un cap in gura cuiva. ce tare a fost A.

prietenie de o parte si de alta, imbracata in toate formele ei

boala unora materializata in carti frumos rostite, ratarea altora expandata in virtual

intuitii corecte aplicate de-a-ndoaselea si hazardul mereu la indemina…

reporter

autocenzura – nefireasca mie

pe borcanul asta s-a pus o eticheta, mai, sarmana eticheta

gloantele la naftalina, ceea ce, trebuie sa recunosti, e o chestie!

mda??? mda.

aveti grija cu cine impartiti masa, cu cine rupeti piinea in bucati si cui faceti un pustiu de cafea.

ce sa spun, a luat teapa un sef cindva ))

pai bravo lui, angajatului…

stai stai stai stai si… go! forever mountains!

Tendinta generala

Nimeni nu mai are loc de nimeni. Toata lumea se ia de toata lumea. Multa lume nefericita. Multe injuraturi. Ca sa scape de nefericire unii devin de-a dreptul agresivi. Din senin. Pur si simplu. Unii mai sint si platiti pentru asta. Altii spera sa fie platiti pentru asta.

Cei blinzi nu se pot apara decit ridicind si ei vocea, dar mai mult de uimire. Poate si din neputinta. Nu stiu de ce mi-a venit sa scriu asta, ca oricum in cicatricea de pe buza de jos a unui barbat am vazut spectrul lui Enkidu.

Pe vreme de pace doar razboinicii nu au stare. Si-atunci scriu cuvinte. Sau compun simfonii. Pe urma vin slujbasii si cred ca le pot distruge. Si-apoi mai e si subiectivismul, vai, cum de-am uitat de asta?

Exposure

Nevoia omului de a afla ce sta dincolo de cuvinte si daca cel din spatele lor poate fi atins, si mai bine, daca poate fi ranit.  

Tupa, sau cum il chema pe moderatorul ala care n-avea o idee prea buna despre cine sintem, mi s-a parut ca a insistat aseara in club A ca discutia sa alunece inspre: de unde ti-au venit ideile? Ce legatura are cartea cu tine? Dar melcul tau, Tone, ce legatura are cu tine? Dar Cala ta, Mariane, ea ce legatura are cu tine?  E femeia ideala?

Ne strinsesem sa elogiem femeia. Care femeie? Aham, aia din cartile noastre. Bine, daca femeile despre care scriu au legatura cu mine inseamna ca m-am luat de mina sa ma duc intr-un club ca sa ma elogiez pe mine… Asta inseamna ca sint narcisista, vanitoasa, aroganta si cine dracu ma cred eu. Te crezi Cartarescu? M-am saturat de micimea intelectualismului romanesc, de acest snobism care sfiriie pe la toate lansarile, de la Dostoievski in sus nu trebuie sa mai existe nimeni, de la Cartarescu in jos scuipam in cap seminte tuturor, daca nu era Shakespeare de ce sa existe ariergarda?  Si ce scriitor te-a influentat? care sint domle idolii? Astia n-au asa putin bun simt sa priceapa ca fiecare isi cauta propria identitate pina si in scris?

Noi cei din linia din urma… Noi cei cu bloguri… deh, ce sa zic, daca nu aveam blog nu mai scriam, nu ne mai cunostea nimeni si-atunci ar fi trebuit sa devenim cu toti cartaresti, minulesti, eminesti, iluminati de-astia… Nimeni nu te-ar mai fi intrebat pe la vreun interviu: ce impact, ce valoare, ce inseamna blogul pentru tine… Ia valea ma de-aci cu totii, jurnalistii lu` peste.

 Adica povesti simple de ce sa fie cind atitia snobi se infig cu mintea intunecata si cu neuronii placinta direct in moda vremii. Acum citeva luni, in timp ce inca mai scriam la Nopti… am primit un mail de la o asa-zisa prietena/colega/dracu stie, una din acele dame care-si aduc aminte de tine cind vor sa te traga de limba cu ceva, in care mail se dezlantuia: nu citi Cartarescu daca nu vrei sa te lasi de scris… asta mi-a sunat cam asa in zully`s translation: te rog nu trage o basina, atit timp cit a altora miroase mai bine. Bine, madamo, ce-ar fi sa nu ma citesti tu pe mine niciodata, ca oricum nu faci parte din publicul meu tinta?

Alta aberatie. Public-tinta. Am scris un paragraph si am tintit spre voi J)) te doare capul cu romanasii astia. Iti dai seama cit de imbicsiti sint dupa intrebarile pe care le pun si mai ales dupa agresivitatea si aroganta cu care te abordeaza. Adica ce, ma, alt scriitor? S-a umplut lumea de scriitori. Sigur ca da, lumea e plina in schimb si de labagii, dar pe aia nu-i mai impusca nimeni…  

In sfirsit am cunoscut cit de jegoasa poate fi invidia si nu m-a afectat. Nu o sa ma comport frumos si nici n-o sa zimbesc a la roumaine acestui soi de oameni. Exista un val de redactorasi sau de pr-isti care umbla de la lansare la lansare ca sa vada ce mai apare nou pe piata si incep sa-si dea cu parerea cea afectata de greutatea lecturilor avute despre scriitorii care oricum ar prefera sa traga o tigara cu un prieten sau sa vada un film politist in intimitatea peretilor lor decit sa le vada alora mutrele. Ei bine, le sare deodata mustarul si incep sa te puna la zid ca ce pula lor ai indraznit si tu sa scrii o poveste? Fireste, ei necitind-o inca…  Apoi… desprinse din context anumite paragrafe, ca si anumite vorbe luate din gura unui om, cum se poarta de cind lumea si pamintul, un fel de ai auzit ce-a zis ala despre tine? Sau… de ce-ai scris asta? unde te incadrezi? In ce zona? Pe ce palier al literaturii? In ce cladire, in ce birou? Sub-literatura? Non-literatura? Cine dracu a facut departajarile astea si de cind? Astia chiar au timp de asa ceva? Sa eticheteze, sa puna stampile, sa suijeze in draci pe compartimentari si tot astfel de rahaturi aparute din neputinta? Sau dracu mai stie din ce? Iar tu va trebui sa le zimbesti in continuare cind tocmai pe-astia i-ai urit cel mai tare, cel mai rau si cind oricum nu conteaza pentru tine nici macar ca public-tinta? Tatatatam!

Pe-astia care nu fac nimic decit sa se scarpine in cur si cauta greseala fatidica anulind tot ansamblul? Atita aroganta agresiva si madama aia care-mi spunea sa nu-l citesc pe Cartarescu, ca-mi voi omori tastatura, fara sa ia in calcul posibilitatea ca poate l-am citit deja inaintea ei si ca nu m-a speriat, ba dimpotriva, m-a motivat. Dar ca mi-am zis ca inca nu e timpul de astfel de lucrari, ca evolutia mea are alt curs, ca vreau sa cresc incet si fara chinuri de-astea literare, ca tot degeaba daca nu-ti traiesti viata, daca nu iubesti cum trebuie in tinerete cum si daca nu vezi lumea. Nici o carte nu merita atita sacrificiu, dupa parerea mea. Nu am rabdarea sa scriu romane fluvii, ma plictisesc repede de mine, darmite de personajele mele.  

In fine, ce voiam de fapt sa zic… ca este un an greu si ca ma expun aiurea, ca trag cu dintii sa pastrez ce am intim in viata, ca e de-ajuns cit se stie despre tine, fleacuri la care pot renunta fara sa ma afecteze, judecati de valoare cu care oricum sint obisnuita si doar doua extreme exista in toata povestea asta, vorba lui Mireille:  

Ori imi bag picioarele si-mi spun ca nu merita sa mai scriu deloc. Ori voi scrie in ciuda copitatilor care zbiara ca de ce sint de ce fac de ce vreau cine ma cred cind ma cred si cum ma cred si hai sictir….  Bine am venit pe wordpress!