Zully’s Words

Ii recunosti dupa vorba dulce si mieroasa care-ti aluneca pe linga urechi, dupa sunetul libidinos al vocii care-ti suiera prin preajma, dupa intrebarile nelalocul lor, dupa ale caror raspunsuri moooor de curiozitate sa le afle, iar daca nu le afla, nici o problema, au ei grija sa le inventeze, dupa ochii care alearga incoace si incolo, ca niste girofaruri stricate ce iscodesc bezmetic prin ceata indiscretiei, dupa felul poticnit in care zic: “asa carevasazica”.

Pai da, cum sa nu, stiu ei ce stiu, si in definitiv, vei afla si tu la o adica, desi tot degeaba, pentru ca atunci va fi prea tirziu, nu vei mai avea ce sa faci, cum sa te sustragi si cum sa pui la loc adevarul din viata ta si piesele ciobite si-odata atit de frumos colorate.

Bagaciosilor nu le trebuie stat de plata, dar asta pentru ca intra in treburile tale pe sestache, pe nesimtite, pe ocolite, din pura pasiune si numai pentru a ti le da peste cap, de a-ti incurca relatiile cu alti oameni, si ei pe-acolo, bieti nevinovati. Sint atit de meticulosi in astfel de socoteli incit vor reusi fara nici un pic de indoiala si fara drept de apel din partea ta. Ei stiu cel mai bine si de fiecare data totul despre oricine, ata cu care ti-ai cusut azi noapte pantalonii, ce culoare avea, cit de lunga era, daca avea nod, stiu cind e ziua ta de nastere, cind te-ai spitalizat ultima oara, cind ai avut ultima menstra, cit a durat, de unde ti-ai luat tampoanele, basca si cit au costat, au aflat despre ultima ta greseala, nu conteaza ca si tu ti-ai dat seama de ea, sint la curent cu amantii tai, cum nu-i ai?, ai innebunit?, pai stiu ei mai bine, cine ce cum cind si de cite ori, la fel si despre ziua cind ti s-a oferit intiiul inel de logodna, se bucura alaturi de tine cind a dat o masina peste mitza ta, sau cind ti-a fost otravit ciinele, sau dracu mai stie…

Oricum, ei sint cheia, sint buricul, sint iarba fiarelor, sint fucking Big Brother, sint Iuda Iscarioteanul, sint Sfinta Alianta, sint Mircea Radu si OTV, frati de cruce sau la gramada, sint toate astea la un loc, ba mai mult decit atit si peste toate astea sint niste amariti fara viata personala, niste dubiosi frustrati care n-au parte de taca-paca, sau de frichi-frichi, si-atunci, daca tot n-au, altii de ce sa aiba? Daca ei nu sint fericiti, altii de ce sa fie? Si cum indraznesc sa viseze la chestii abstracte fara sa-i intrebe pe ei?

Asa… si daca tot si-au propus astia sa aduca pacea, frumusetea pe pamint, daca ei stiu mai bine decit tine ce-ti lipseste sau ce-ti prisoseste in viata, cum indraznesti sa te impotrivesti sau sa te indoiesti de intentiile lor dumnezeiesti? Cum indraznesti, ma, sa-i injuri? Nesimtitule… Daca asta este vrerea lor, nebunia lor, daca atit de adinc le este crezul si daca nu pot trai fara sa faca scenarii paranoide, cine esti tu, ma, sa te pui in calea fericirii lor, chiar daca asta inseamna sa-ti distruga altcineva viata? Incearca numai sa te aperi de atacul lor sacalic si ai imbulinat-o, amice… Vorbesc serios, ce dracu nu ma crezi… ai luat-o razna si tu, prostu` pamintului… Fraiere, sa nu indraznesti, ma, sa le iei asta din viata ca i-ai omorit. Ori ei nu vor sa moara, ei vor sa acceada la statutul de lipitoare, de sugatoare pe viata si pe moarte, de sforar sau de controlor de bilete, sau dracu sa-i ia… tu in rai, tu in iad… tu in pizda ma-tii…

  Ia uite cum ii depistati: 

 -         Nu te vor privi niciodata in ochi atunci cind te trag de limba, adica nah, te trag de limba pe orbeste, sa nu te prinzi, chipurile…

-         Cica din greseala le scapa o anumita intrebare, numai ca poti s-o depistezi pe cea de care sint cu adevarat interesati prin tonalitatea crescinda a vocii, le creste saliva cu 5 picaturi in plus soixante centimetre

-         Unoeri vor insista sa mergi cu ei la cafea sau la o pizza si te vor angrena in niste discutii de nu mai stii de capul tau, de ce trebuie sa afli anumite amanunte si cu ce rahat era umpluta pizza aia

-         Aaa, da… te va pune imediat la curent cu viata personala a colegilor lui, sau ai tai, a rudelor pe care nu le vei cunoaste niciodata, cum arata organele sexuale ale consoartei/ consortului, chiar daca nu te intereseaza, zau, nimic din toate astea…  

Sau te intereseaza? Hehehe… eh…

In clipul asta ea, saraca, nu face nimic, dar el tot racneste ca o sa fie distrus. 

Sa mor daca ii (mai) inteleg pe barbati.

Mi se pare mai simplu sa vorbesti despre zgomotele orasului decit sa dai forma unei trairi. Si mai comod.  E aspru si periculos sa fii in schimb sincer pe barba ta.

Asa se invirte lumea asta: in mici comoditati, fleacuri ca mersul prin multime, fleacuri la fel de inocente ca orele din mersul trenurilor, un fleac si vizita vecinei la o sueta cu vecina de la 2, ai vazut, fata, nenorocitul, un fleac si sfiriitul maturii femeii de serviciu pe scarile blocului care put a clor, dimineata, cind cobori sa cumperi piine la nonstopul din colt, unde se vind si banane, dar si tigari, un fleac ca si pumnii strinsi a neputinta ai producatorilor de lapte care cedeaza in fata unei cutii de zuzu, un fleac si injuratura vatmanului adresata soferului dintr-un bmw care i-a taiat de-al naibii calea, ca facea pe smecherul la primele ore, erau ciumeci si unu si altu, se claxonau si se injurau din obisnuita, sau un fleac, ce mai, ca sacosa incarcata a unei gospodine in care se zbatea un crap viguros si punga ii fisia la picioarele mele, ca liftul era mic, prea mic chiar si pentru crapul ala inca viu, ce va sfirii in tigaia bine unsa un pic mai tirziu, fleac si tablita de metal zgiriata si indoita a ghenei in care inghesui cizmele de cu iarna, ca zici ca nu mai ai nevoie de ele, si chiar nu mai ai… a venit, primavara, ma, acum am vazut…   

si cum iti imparti lunile in ce s-a mai intimplat cu vecina de la doi care a fugit cu sotul vecinei de la unu, ca aia de mai sus a aflat ca aia de mai jos are un barbat cam neiubit, ce smechera aia de sus, cica facea cafea mai buna decit aia de jos, si lunile trec, iar matura aia a femeii de serviciu care a cam chelit a cause de prea mult praf inghitit, sau poate a otravit-o clorul, si cica nonstopul va da faliment, ca agricultorii degeaba protesteaza, cartofii din supermarket tot vor fi mai scumpi decit aia din piata, iar un bmw oricum va fi mai ciumec decit un tramvai, dar crapul e demult oale si ulcele, bine mersi… 

Si-atunci nu-ti mai ramine decit sa numeri si tu: cite articole pina la deadline, cite spatii goale de umplut pina creierii tai se plastifiaza si le vine din senin o idée care oricum nu conteaza pentru nimeni, dar te ajuta sa scapi de ea si sa numeri in continuare cite capitole mai ai de terminat, de cite ori degetele tale au batut azi in taste, tocindu-si singure amprentele (din ambitz!), cite tigari mai ai in pachet pina se termina noaptea (deh, viciu!), cite printuri mai ai de corectat, citi prieteni ti-au mai ramas, dar parca se mareste mai mult numarul celorlalti… cite intilniri nesemnificative si cum iti imparti ziua in ceaiuri, in statii de tramvai, in winumpul care curge, in cv-urile altora pe care le rupi fara mila fiindca vezi in ochii lor comoditatea, sau letargia orelor petrecute pe net… si cite zile pina la desprinderea totala… 85, cu asta cu tot…

Si nu-mi vine sa cred ca primul meu cititor a pastrat primul text inmormintat aici, in virtual, si cite s-au schimbat de-atunci si cite clipe au murit mai mult sau mai putin glorioase. Numai cuvintele au ramas…  s-au consemnat si astea ultimele de azi: cica 570. Un fleac…

intr-o lume fara sunete de-as trai, tot te-as auzi, intr-o lume fara culori de-as trai, tot mi te-as inchipui, intr-o lume fara atingeri de-as trai, tot te-as pipai in miezul sufletului te-as pipai, in miezul intunericului te-as inchipui, in miezul tacerilor te-as auzi, oarba de-as fi, surda de-as fi, muta de-as fi… de n-as mai fi…

stiu cum vibreaza vocea ta, cum se propaga undele in jur,  vibreaza in stomac, in golul dintre coaste, alea de mi le-ai atins ca nimeni cindva, bataia inimii inchisa in cusca celor mai fragile oase, mai aproape de mine, de niciundele stari aparute din neant, dar numai o anumite tonalitate joasa, guturala, metalica, in timp sudata tonalitate joasa, guturala, metalica, ma patrunde ca o soapta fierbinte, de jos in sus, pina in creieri, si de-acolo tisneste in alte muzici, in alte sfere, se zvoneste ca iubirea exista, se zvoneste doar…  

tu vezi? tot asa tu simti? si daca nu, ce-mi pasa…

suflete, suflete, SUFLETE, SUFLETE, suflete, suflet drag, izbeste-te de mine cum se izbeste spuma marii de stinci, cum se izbeste soarele de vitralii, si singele in timple, asa de blind, asa de cald, filtrat de rele, lumina tisnind in interior, de afara incoace cind noaptea se asterne peste pacatele lumii, adinc inauntru, suflete drag, real, ireal, dintotdeauna, acolo, aici, pretutindeni, de niciunde aparut, te gasesc din nou si din nou si din nou, aici la capatul lumii, unde s-a prelins calea lactee acolo in stropi albi si cremosi, sau aici in emisferele cerebrale, sau dincolo in rotocoalele amintirilor care fumega pina dispar.

dar stiu… stiu cum miroase pielea barbatului iubit, pielea barbatului iubit, textura, zimtii furiilor care au inchis surde revolte, au inchis launtrice sfisieri, sfisieri, si atitea morti de fiecare zi, si nostalgii, si dulce si amar, si venin de melancolii, si blindete, si oarba de-as fi, surda de-as fi, stiu cum miroase pielea barbatului iubit, stiu cum vibreaza vocea… 

barbatului iubit…

al atitor femei care nu vad cu ochii lor verzi, albastri, negri, caprui, care nu stiu ca mirosul reavan al pamintului indoit de ploaie, e cel al mortii, ca zilele se surpa ca bucati mari de lut, lut incins, lut plouat, lut luat de apele vietii, la vale, la vale, in virtoape si hopuri nu se mai intorc inapoi, apa galbuie, ruginie, apa clocotita de spumele vietii care ar fi putut fi cristalina, lina, cu ochiuri de liniste, crapate de soare, purtate de vint, purtate de vint, ca un leagan in sus si in jos, hop-asa, o, doamne, sus jos, cinta, padure, in scirtiit de crengi, uscate umede crengi, trosc pleosc, cinta-mi, padure… leagana-ma, padure… ingroapa-ma, padure…

shhh… linishte… zvirrr… vibratie… poc… saturatie…  

au pocnit crinii in primavara…

nu vreau nu vreau nu vreau! NU MAI VREAU! nu vreau…  

shhh… o clipa doar! cit sa-mi alunec genele pe grumazul tau, acolo unde gilgiie viata, inchisa ermetic in zimtii furiilor provocate de regrete aride, clocotul remuscarilor din cazanele …

nu vreau… nu mai vreau… pricepi?

(nu scrie asta, nu pot eu nu stiu sa ma opresc, am fost setata sa alerg inaintea mortii, citeste, citeste, dau pagina, e deja scrisa, sint in urma cu tastele, nu vreau decit sa le ajung, e intrecerea mea, cinci minute, doar cinci minute, mai stai cu mine inca si inca, au mai ramas trei, paraseste-ma doar in ultimul tau minut de viata, ravaseste-ma atunci pentru ultima oara, stii bine ca te urmez, peste timp, peste coama altui timp, pe caile disparute printre constelatii promise…) 

au pocnit crinii in toamna… doamne, cum fac amor broastele sub crini, broastele riioase sub crini, fara sa constientizeze actul, de doua ori masculul mai mic decit femela, se tine cu ghearele de subtiori, gheare lungi, subtiri ca un virf de ac, umede, tari, crimpotind pielea femelei, iar ea, broasca cea mare, de doua ori mai mare, il cara in spinare pe domnul broscoi, in calduri amindoi, aprilie mai, prin paduri il cara, in spinare il cara, printre frunze fosnitoare si umede il cara, pina in balta lipicioasa il cara…

offffffff, mirosul crinilor in ploaie, al zambilelor in ploaie… 

deschideti ferestrele, oameni buni, si nu mai faceti amor inconstient sub crinii care mor inainte de vreme… 

surda de-as fi, oarba de-as fi, fara miros de-as trai, te-as recunoaste cu buricele degetelor, cu virfurile arse de soare ale pletelor, cu ultima fibra, cu ultimul por, briza de-as fi, nor de-as fi, stinca de-as fi, iarba de-as fi, val de-as fi, tot te-as iubi, suflete drag, cu aceeasi indirjire cu care am fost zamislita, cu aceeasi eliberare cu care am fost aruncata in viata urlind urlind urlind… 

tot asa ploua peste lume cu biciuri de vint si ruperi de nori si descarcari electrice, fizici netrebnice sfidind, moartea sfidind… 

sa vina ploaia, norii sa se rupa peste toate lumile inventate, sa crape fulgerele de emotie, de ciuda sa crape, de venin sa crape, de dor sa crape… in pulbere calda sa se transforme, in iubire sa se transforme, in ploaie de dor sa se transforme…  

muta de-as fi tot as urla pe la raspintii, noaptea, in pustiu, ca lupoaicele flaminde, desprinse de haita, cu vintul m-as lua la trinta, cu fiarele padurii m-as lua la trinta, cu nalucile m-as lua la trinta, numai sa apar crinii de trecerea anotimpurilor, de parasirea lor in amintire, de riiele broastelor care le-ar putea umple lujerele de bube prin simpla atingere… periculosii crini sub care usor sa aluneci in moarte, sa te faci pamint umed, sa le ingrasi radacinile salbatice cu descarnata-ti carne topita de ploi, sa devii crin o data cu vremea, nestiuta de nimeni moarte fara regrete, alunecare in otrava, fina otrava, dulce otrava, eliberatoare de pacate, de vicii, de amintire otrava, linistita otrava, care-ti ridica sufletul spre ceruri otrava… 

otrava de-as fi, pocal mi-ai fi…

suflete, suflete, ia de bea pina la fund, pina la fund, hai sus pocalul, pina in ultimul minut al vietii, acolo voi fi, pina la ultima picatura, cinta-mi, padure, trosc-pleosc padure, pina in ultimul minut al vietii, sus, mai sus, hai sus, suiera vintule, suiera, suiera, suiera… shhh… shhh… shhhhuuuuieeeeeraaaa…  

viata de-am fi, moarte ne-am fi… viata de-am fi… moarte-am mai fi? 

Ieri inchisesem batrinul si atit de discutatul meu blog, trebuie totusi sa-l deschid ca sa dau un link destul de important pentru insemnarea aceasta.

Primejdioasa este legatura dintre realitate si scris, nu si pentru mine, in fata tastaturii sint mai stapina pe ideile mele decit vor fi unii pe nevestele lor, sau altele pe barbatii lor. Se face prea mult tam tam pe inselaciune, dar acest subiect il vom spinteca in partea a doua a Noptilor.

Primejdios este sa recomanzi pe cineva lumii tale, aia care din intimplare sau din obisnuinta exista. 7 luni de recomandat bloguri, vreo doua sau trei probleme minore, si tot nu m-am invatat minte. Vorba unei prietene: ai si tu mai multa grija pe cine recomanzi. Pe cine spui lumii… In entuziasmul meu o fac uneori fara sa ma gindesc la consecinte.

Primejdios este sa scrii despre anumite carti, chiar daca le citesti cu bucurie. Se intimpla sa pierzi un prieten virtual, sa fii prins la mijloc intre un autor cu gura cam mare si un prieten real care nu are ce face in ziua respectiva decit sa comenteze. Si ala tot cu gura mare. Il banezi in prima faza, pe la jumatatea discursului iti dai seama ca amicul tau e pornit pe logoree, incepe sa te plictiseasca circul si spui stop, devenind persona non grata.

Intre timp un mare autor si critic in viata iti citeste si-ti apreciaza aiurelile de pe un blog si chiar isi exprima aceasta apreciere in fata unei doamne cu care lucreaza, iar doamna respectiva s-o pici cu ceara ca nu e in stare sa minta. Stiu, pentru ca atunci cind ar fi putut s-o faca, n-a facut-o. Semn de mare noblete. Deci, autorul cu pipa isi mai arunca ochii din cind in cind pe ce mai scrie autoarea de fata si zice: asta estem un blog bun alaturi de acel al lui Vidal, parol… (ei bine, nu cu asemenea cuvinte, dar ati prins ideea) 

Ce se mai intimpla intre timp? Let`s talk about sex books, baby, let`s talk about you and me…

Lasind la o parte cartile pentru copii care nu conteaza pentru nimeni, prejudecata generala fiind ca cel care scrie carti pentru copii nu este un scriitor, ci un impostor nenorocit care a indraznit sa-si puna imaginatia pe chituci, autoarea in cauza face incredibila greseala sa publice o carte in afara blogului, carte scrisa cu mult inainte de a avea blog, cu mult inainte de a publica povestioare ludice pentru copii. E vorba despre Struguri… Mai mult decit atit, o mai comite o data, cind citeva luni mai tirziu sare pirleazul si face pe desteapta scriind jumatate de roman, vai, ce oroare, roman care are, printre altele, si scene de sex. Telenovelistice se pare. Asa ceva e de-a dreptul inacceptabil. Aaa, daca erau pornografice, poate poate… sau dracu stie.

Primejdios a fost se pare sa folosesc in al doilea roman personajul Baraka, un personaj foarte drag mie pentru detasarea lui si pentru felul in care evolueaza in partea a doua, dar na, neconsiderind incidentul amintit mai sus asa un capat de tara, in viscerele cuiva se pare totusi ca s-au rascolit amintiri nefaste. Fiecare cu viscerele lui, in constructia cartii nu am luat in calcul orgoliul unei actrite, careia oricum ii sare mustarul din te miri ce.

So… intre timp si chiar daca… autorului cu pipa ii pica hodoronc tronc la sufletel actrita cu temperament, drept pentru care o ridica la rang de nouvelle sapho. Ca sa vezi unde statea ascunsa sapho girl si nu stiam. Si iata cum blogul de-l aprecia pina mai daunazi devine cih! iar orice produs al mintii al unei niciodata curtezane este pupu-caca. Ce-ar fi sa trecem cu tractorul peste toata munca unui om si sa-l insultam, sa-l discreditam cu totul, chiar si cu editura in frunte, pina-i ia mama lui proces verbal pe toti? Vom incepe cu o recenzie plina de venin. Asta nu e nici o problema, daca se aduc argumente, zau ca le-am cautat si nu le-am gasit, dar cind apar comentarii de genul: “si-a trimis individa aplaudacii”, sa fim seriosi, exista posibilitatea ca intre doua articole colegi de breasla, amici binevoitori si alte nickuri zgubilitice sa-si dea cu parerea despre un om pe care nu-l cunosc, si de ce sa oprim sau sa moderam acest show bloggeristic, daca tot ne-am pus in cap sa distrugem ceea ce altii au facut de-a lungul timpului, cu mai mult sau mai putin efort.

Nici asta nu este o problema.

Mergem mai departe si spunem asa:

Adevaratele motive pentru care echipa dreamteam de pe weblog s-a desfiintat sint:

-         ca nimeni in ziua de azi nu mai vrea sa lucreze intr-un cadru organizat fara contracte si fara bani pentru munca prestata, lucruri care s-au discutat inca de la inceput;

-         ca unii dintre cei care scriau acolo erau platiti si altii nu, iar cei care erau platiti primeau banii cu intirziere, in conditiile in care ei dadeau articolele la timp, imbunatatind traficul de pe platforma cu pricina, un motiv destul de plauzibil ca un om care-si respecta munca s-o stearga fara sa mai dea explicatii, dupa ce trei luni nu facuse altceva decit sa explice cum vede el lucrurile;

-         ca abia dupa trei luni s-au scos la o imprimanta lenesa niste contracte ametite de drepturi de autor, dar fara numar de inregistrare, deci cam nule.

-         ca am refuzat sa mai coordonez asa ceva, fiindca nu-mi place sa-mi bat joc de oameni si sa le creez false asteptari si ca in definitiv e dreptul meu sa ma plictisesc de un proiect fara sustinere financiara pentru ca mi-am spus la vremea respectiva ca am trecut de mult de faza: “fa dintr-un rahat un bici care sa mai si trosneasca”

Ca se pregateste acum un nou proiect care sa rupa gura tirgului, brava! E de admirat asta. Ca din acest proiect fac parte citiva jurnalisti de la Adevarul, printre care si criticul mai sus amintit, deh… raminem sau nu fara comentarii. Sper sa le iasa.

In continuare apreciez sinceritatea unora care spun ca nu le-a placut cartea, dar daca problema este “a gindurilor care cad in neant” trebuie sa mai spun ca uneori gindurile chiar cad in neant si acolo ramin total neantificate. Iar daca una se “cambreaza la rindul ei” mizez pe imaginatia cititorului si pe dreptul lui de a-si inchipui ca in sex unii se cambreaza vrind nevrind inainte sau dupa preludiu, in mijlocul sau pe marginea patului, in plina orgie orgasmica sau in plin extaz, ca oricum fix atunci nu mai stii care e mina unuia sau piciorul altuia.

Si mai punem un link frumos, care este un fel de statement al redactiei Dilema.

 Nu e nimic personal, just business!

PS: va rog sa ma scuzati, am de rezolvat o traducere cu care am ramas in urma! ceva despre secrete si sfinte aliante…

mi-am pierdut mintile de la atita bungeejumping, de la LSD, acum mai urmeaza si politia, ce sa zic, si in metrou demonii m-au bintuit iar, craniile lor osoase le-am mirosit intr-o dupa-amiaza de primavara, cind zaceam neclintita cu tastatura in brate, morman catalipitic de carne visind la Alger, m-am imbatat aproape mortal intr-o iarna, de plictiseala, grupul ala de patru din care nu lipsea cuplul-minune, un el si o ea, incredibila domesticitate, drept pentru care umpleai paharul pina la virf cu whisky si-l dadeai peste cap intrebindu-te: ce dracu fac eu aici? sa te imbeti de plictiseala e cel mai bun motiv. tot atit de bun ca si cel pentru care unii vor sa controleze din nesiguranta. Ca si atunci cind cineva ma privea si zidul din spatele meu a cazut facind o tumba alba, praful cafelelor baute cu unii care m-au urit instant pentru ca nu le-am mai intors surisul… acum inteleg… trei paragrafe inca un dusman… ce sa-ti fac daca esti insipid?  

si chiar daca prietenii mei cei mai buni s-au dus in timp dracului, intotdeauna vor aparea si pentru ei pastile rosii, ca surogat la uitare. creierul abunda de flashuri in momente nepotrivite. azi am uitat sa sarut, dar stiu… inca mai tin minte cum poposesc unele buze pe carnea mea, cum se zvircolesc limbile ceasului intr-o cafenea din Paris, stiu ca diavolii cu coasa au mantii negre si grele, picla e pretutindeni, si in mintile voastre, matrice neuronala, strivita de memorie, stiu ca la etajul patru doarme un barbat cu buze carnoase, dar poate s-a mutat intre timp, si ca o data, mult mai demult, mi-am pierdut la o ruleta ruseasca virginitatea, dar mai stiu ca cele doua clavicule ale mele pot pastra atingerile tale atit timp cit vreau eu, sau cit soarele singereaza deasupra strazii 1907, ca umbrele ce cad pe anumiti pometi seamana cu jocul serpilor prin jungla, ca de fiecare data cind incerc sa scap de fantome ele ma prind in momentele cele mai nepotrivite ale diminetii, cind ma rasucesc sa alung cosmarul unei noi zile ce se apropie in virtejuri ametitoare, stiu ca atunci visez din nou ca traiesc si ca trebuie sa sun oameni pe care nu voi avea timp niciodata sa-i cunosc, dar ca poate intr-o viata paralela imi sint dragi, si mai pastrez pe retina timpului o ranga rotativa care intoarce toate astea dupa cum ii e pofta, si mai cred ca anumite canapele sint doar pentru a te giugiuli pe ele, chiar daca ne mintim apasindu-ne unul altuia buricele degetelor, vreau doar sa-ti modific amprenta, ca si cum as sti  ca si tu vei pica testul meu, facut pe coloana atitor altora, pe socoteala durerilor mele, hai, vino, linga mine, sau vino linga noi, dar poti sa stii ca chiar asta vreau? Iar alte canapele, pot fi si orange, nu ma supar, doar ca sa te intinzi ca o pisica lenesa si sa torci pe filele unei carti… nici alte degete in alte seri de vara, in alti ani, pe alte scinduri, sub alte abajururi cu lumini mai mult umbre, sau poate erau aceleasi, naiba mai stie, nici alte degete, spuneam, n-au intrat si n-au iesit din carnea stricata decit pentru o scurta de rahat amintire si eu iar am strins din falci, visand cafeneaua aceea care ma asteapta in orasul luminilor, in timp ce limbile ceasului indelung se zvircolesc, iar eu gust din buzele barbatilor pe care nu vreau sa-i posed, oricum stiu… stiu…  

n-ai cum sa ma seduci decit daca-mi zdrobesti teasta definitiv si pui in locul ei o inima senzitiva, bum bum sa faca timplele, suvoi de singe cald… n-ai cum, eu nu pot fi sedusa, doar dusa, mereu dusa, dar nu frunza in vint, dar nu frunza in vint…  

hei, iar o sa ma iau la intrecere cel putin o data pe saptamina cu banda aia rulanta din metrou care urca si coboara halci de oameni, halci de oameni, stai sa dau muzica mai tare…  
sau mai bine o sa rulez tigari in foite de 100 $ si o sa ma scobesc in nas pentru ultima provocare!

Marquez si Llosa, aproape frati de cruce cindva, isi sfirsesc fratia prin 1976 intr-o baie de singe. Se acuza unul pe celalalt de tradare, adulter si bineinteles marul discordiei este o femeie. Mario ii invineteste ochiul lui Gabriel, pentru ca a indraznit sa-i consoleze nevasta intr-o perioada mai grea in casnicia lor. Nu si-au mai vorbit timp de 31 de ani dupa acest incident. Acum ca sa nu va plictisesc prea tare, cititi asta. Pina la urma au ingropat securea razboiului. Cam tirziu, a mon avis…

Intotdeauna am gasit mult mai interesanta viata scriitorilor decit operele lor. Balzac ma plictiseste, dar biografia lui scrisa de Andre Maurois e chiar prometeica.  

Prototipul doamnei T a lui Camil Petrescu o are ca protagonista in viata reala, a vremurilor de-atunci, fireste, pe Cella Serghi, care la rindul ei, povesteste in “Pinza de paianjen”, de un anumit Alex de care era indragostita lulea (date pe care le puteti gasi nici pomeneala in “Pe firul de paianjen al memoriei”, al Cellei Serghi). Mi s-a parut foarte interesant cind am descoperit asta la vremea respectiva. Sigur ca impactul este mai mare atunci cind intii citesti cartile si pe urma descoperi corespondentele. Ca de exemplu simbolul ramurii de liliac in “Accidentul” lui Mihail Sebastian.

Triunghiul Caragiale - Veronica – Eminescu. Too easy, pina si-un copil de clasa a VIII-a il cunoaste. Sper adica. Cineva mi-a promis niste perle ale doctoranzilor in literatura, asa ca nu mai bag mina in foc dupa ce-am citit vreo doua.  

Alfred de Musset devine o sursa bogata de inspiratie pentru Georges Sand. Iar cu Chopin desi o incheie brusc, furtunos, dupa opt ani de dedicatie, dar si de certuri, pastreaza secretul rupturii.  

Vremuri grele in literatura, ce sa mai… 

Indiferent de una sau alta, observ asa: ca unele reusesc sa ramina doamne, mai presus de tot, iar altele, tot se chinuie sa devina si nu le mai iese neam. Oricum, pe primele le caracterizeaza o anumita detasare de tot ce se intimpla in jurul lor si oricita nebuloasa exista intr-o discutie tete a tete pina la urma reusesc sa calmeze spiritele. Pot materializa zimbetul lor, mai ales ca-l cunosc atit de bine. Cele din urma, vai… nu reusesc altceva decit sa puna paie pe flacari, chestie care in cele din urma le va mistui. Degeaba. Din pacate. 

Oricum, daca cel putin un om ramine om, indiferent de sexul sau, indiferent de intimplarile din jur, care misuna misuna misuna, are parte de aplauzele mele. Asta intr-un fel este linistitor pentru mine fiindca-mi spun: ma, nu m-am intors din drum degeaba. Poate ca nu se vad acum, poate ca nici nu se aud, dar ele vor rasuna cindva. Aplauzele, vreau sa zic.   

o petarda care latra

un viezure fara tricou

cuvintul revendicativ pe care atit de des il folosesc hienele, ce dracu tot revendici, ma?

un interviu pe care zau ca nu l-am dat, poate eram beata, cine mai stie, poate imi spune si mie reporterul ala sau ce e cind am scris cele 16 carti, cind am zis ca sint excentrica si de cind folosesc per total, sau de ce ii e maica-mii rusine de mine. nu e de mirare ca…

ce-am facut pe la constanta, acum doua saptamini, printre altele…  

am aflat cum ti-o trage un colectionar de proiecte ratate, culmea, din pricina messengerului  

mi-am auzit aseara numele in Frame si eram deja pregatita sa dau un cap in gura cuiva. ce tare a fost A.

prietenie de o parte si de alta, imbracata in toate formele ei

boala unora materializata in carti frumos rostite, ratarea altora expandata in virtual

intuitii corecte aplicate de-a-ndoaselea si hazardul mereu la indemina…

Nimeni nu mai are loc de nimeni. Toata lumea se ia de toata lumea. Multa lume nefericita. Multe injuraturi. Ca sa scape de nefericire unii devin de-a dreptul agresivi. Din senin. Pur si simplu. Unii mai sint si platiti pentru asta. Altii spera sa fie platiti pentru asta.

Cei blinzi nu se pot apara decit ridicind si ei vocea, dar mai mult de uimire. Poate si din neputinta. Nu stiu de ce mi-a venit sa scriu asta, ca oricum in cicatricea de pe buza de jos a unui barbat am vazut spectrul lui Enkidu.

Pe vreme de pace doar razboinicii nu au stare. Si-atunci scriu cuvinte. Sau compun simfonii. Pe urma vin slujbasii si cred ca le pot distruge. Si-apoi mai e si subiectivismul, vai, cum de-am uitat de asta?

Nevoia omului de a afla ce sta dincolo de cuvinte si daca cel din spatele lor poate fi atins, si mai bine, daca poate fi ranit.  

Tupa, sau cum il chema pe moderatorul ala care n-avea o idee prea buna despre cine sintem, mi s-a parut ca a insistat aseara in club A ca discutia sa alunece inspre: de unde ti-au venit ideile? Ce legatura are cartea cu tine? Dar melcul tau, Tone, ce legatura are cu tine? Dar Cala ta, Mariane, ea ce legatura are cu tine?  E femeia ideala?